Eveniment online ”Construiește-ți viitorul” cu Romeo Gontineac, Mihai Vioreanu și Bogdan Manea.

                  Programul ”Construiește-ți viitorul” al Asociației Jucătorilor de Rugby continuă cu un eveniment interesant. Miercuri, 23 februarie 2022, de la ora 20,30 membrii asociației, și nu numai, sunt invitați la un eveniment online în care foști jucători vor împărtăși experiențele lor din momentul în care au decis încheierea carierei de jucător. Și vorbim aici de:

                  Romeo Gontineac cel care și-a continuat activitatea în domeniul sportiv și în prezent antrenează echipa Stade Aurillacois, din Franța (Pro D2). Și-a încheiat cariera de jucător în anul 2008, iar în anul 2010 a fost numit antrenorul liniei de treisferturi a Stejarilor. Sub conducerea sa, România a obținut o nouă calificare la Cupa Mondială de Rugby din anul 2011, acolo unde tot el a condus selecționata României.

                  Mihai Vioreanu și-a finalizat studiile în medicină și este un reputat chirurg ortoped în Irlanda. De-a lungul carierei a jucat pentru echipele Universitatea Timisoara (Romania), RC Strasbourg (Franța), încheîndu-și cariera în anul 2003 la clubul irlandez De La Salle Palmerston. De altfel, de notat, în cazul lui Mihai, este faptul că deși rugby-ul a trecut la profesionism în 1995, el a rămas cu statutul de amator până la încheierea carierei.

                  Bogdan Manea, directorul operațional al AJR, s-a specializat în project management și lucrează pentru o companie din industria de construcții, în Sighișoara. Și-a finalizat cariera profesionistă în 2010 la echipa Twickenham RFC din Anglia.

                 Pentru a va programa la acest eveniment, va puteti inscrie aici

DEVINO MEMBRU!

Daca esti jucator activ, fost jucator sau simplu suporter te asteptam alaturi de noi!