Cupele europene într-un nou format

Cea de-a șaptea ediție a Heineken Cup, tradiționala competiție continentală intercluburi, va începe în acest week-end, într-un format nou. Cele 24 de echipe din cele mai puternice campionate vor fi împărțite în două grupe de câte 12. Se vor juca patru etape, iar apoi se va întocmi clasamentul, primele patru din fiecare grupă urmând să se califice în sferturile de finală. 

Grupele sunt următoarele:

Grupa A - Bordeaux, Leinster, Wasps, Bath, Edinburgh, Toulon, La Rochelle, Sale Sharks, Scarlets, Dragons, Montpellier și Northampton.

Grupa B - Exeter, Lyon, Ulster, Bristol, Munster, Racing Metro, Clermont, Connacht, Harlequins, Glasgow Warriors, Gloucester și Toulouse.

Formațiile de pe locurile 5-8 vor accede în optimile de finală ale Challenge Cup, a doua competiție continentală.

 

În Challenge Cup formatul este asemănător, cu o grupă de 16 echipe, astfel: Agen, Benneton, Bayonne, Brive, Cardiff, Castres, Leicester, London Irish, Newcastle, Ospreys, Pau, Stade Francais, Worcester Warriors și Zebre.

Se vor juca tot patru etape, după care primele opt clasate vor accede în optimile de finală. 

 

Formatul nou al competițiilor a fost impus de schimbările pandemice. Asociațiile de jucători din Marea Britanie, Franța și Italia au fost consultate de forul continental, înainte de stabilirea noului format al celor două competiții.

 

Finalele vor avea loc, în tandem, conform tradiției, în luna mai, pe Stade Velodrome din marsilia. 

DEVINO MEMBRU!

Daca esti jucator activ, fost jucator sau simplu suporter te asteptam alaturi de noi!