Daca esti jucator activ, fost jucator sau simplu suporter te asteptam alaturi de noi!
Noua Zeelandă a câștigat în penultima etapă a Tri Nations Series 2020, 38-0 contra revelației Argentina și, matematic, a devenit campioană a Emisferei Sudice. All Blacks a jucat perfect, ca o mașină de rugby, acumulând și bonusul ofensiv.
Este pentru prima dată în istoria întâlnirilor directe dintre Noua Zeelandă și Argentina când Pumele nu reușesc să marcheze împotriva neo-zeelandezilor. Joe Moody a bifat, cu această ocazie, selecția cu numărul 50 în echipa Noii Zeelande.
Din Tri Nations a mai rămas o singură etapă, săptămâna viitoare, Australia - Argentina. All Blacks au 11 puncte, în vreme ce celelalte competitoare au câte 6 puncte. Noua Zeelandă are scor direct favorabil atât cu Australia cât și cu Argentina, de aici rezultând deja siguranța ocupării locului 1.
De la această ediție a absentat Africa de Sud, din motive cauzate de pandemia de Covid-19.
Daca esti jucator activ, fost jucator sau simplu suporter te asteptam alaturi de noi!