România - Spania 22-16

În etapa a treia a Campionatului European, România s-a impus în fața Spaniei cu 22-16 (6-6), într-un meci disputat pe Stadionul de Rugby din Ghencea. Vlaicu a marcat, în prima repriză, din două lovituri de pedeapsă, punctele Stejarilor.

Ibericii au reușit un eseu transformat la începutul păr

ii a doua, după care tot Vlaicu a valorificat alte două lovituri de pedeapsă în puncte, ducând tabela la 13-12 pentru oaspeți.

Finalul, ca și la precedentul meci din Portugalia, ne-a aparținut. Căpățână a reușit un eseu, după care și Melinte, pe final, a sprintat pe tușă pentru o încercare la colț. 

Scorul final stabilit a fost 22-16 în favoarea României.

În celălalt meci, Georgia a învins în Rusia cu 23-6.

Clasamentul competiției continentale, care este și criteriu de calificare la Cupa Mondială 2023, găsește Georgia pe prima poziție, cu 14 puncte, secondată de România, cu 9 puncte. 

La finele săptămânii viitoare, Georgia și România se vor întâlni în meci direct, pe teren georgian, pentru titlul european și Cupa Antim Ivireanul. 

 

DEVINO MEMBRU!

Daca esti jucator activ, fost jucator sau simplu suporter te asteptam alaturi de noi!